sâmbătă, 22 august 2009

Profesorul - Jean Pierre

Maine dimineata la 1:30 ruleaza Profesorul de Jean Pierre la teatrul national Radiofonic.

1.30 Teatru National Radiofonic. Mari spectacole • "Profesorul" de Jean Pierre Dopagne. Traducerea: Eugenia Anca Rotescu. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Attila Vizauer. Cu: Dan Tudor. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Crenguţa Manea

vineri, 21 august 2009

Rătăcirile Marelui Macabru - text Michel de Ghelderode

Maine dimineata la 1:30 la teatru radiofonic ruleaza Ratacirile Marelui Macabru.

1.30 Teatru National Radiofonic. Mari spectacole • ”Rătăcirile Marelui Macabru” de Michel de Ghelderode. Traducerea Anca Măniuţiu. Regia artisticã şi adaptarea radiofonicã : Ilinca Stihi. În distribuţie : Zoltan - Octavian Butuc, Virgil Ogãşanu, Mihai Dinvale, Marius Chivu, Valeria Ogãşanu, Pavel Bartoş, Bogdan Caragea, Rodica Ionescu, Vitalie Bichir, Anca Bartoş, Roxana Florea, Dan Bobe. Regia de studio : Milica Creiniceanu. Regia muzicalã: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Înregistrare din 2005

joi, 20 august 2009

Biografie - Nikolai Gogol

Nikolai Vasilievici Gogol (rusă Никола́й Васи́льевич Го́голь; (n. 19 martie 1809 - d. 4 martie 1852) a fost un prozator şi dramaturg rus.

Gogol s-a afirmat ca un scriitor care urmăreşte să redea adevărul vieţii, smulgând fără cruţare vălul somptuos de pe societatea nobiliaro-birocratică a timpului său.

1809: La 20 martie (stil vechi), în localitatea Sorocinţii Mari (ucr.Velikie Sorocinţy,rus.Bolşie Sorocinţî),se naşte Nikolai Vasilievici Gogol.

1830: În ianuarie traduce din franceză articolul "Despre comerţul ruşilor la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XII-lea" care este acceptat, dar nu şi publicat, de revista "Severnîi arhiv" ("Arhiva Nordului").

În numărul pe februarie şi martie al revistei „Otecestvennîe zapiski" ("Însemnări din patrie"), fără semnătură, i se tipăreşte povestirea Bisavriuk sau "Seara în ajun de Sînt-Ivan Kupala"; în lunile mai şi iunie frecventează Academia Artelor, unde studiază pictura.

La 18 decembrie, cenzura aprobă tipărirea almanahului Severnîe ţvetî na 1831 god ("Florile Nordului pe anul 1831") unde, cu semnătura „oooo", Gogol publică un capitol din romanul istoric neterminat Hatmanul.

1831: La 1 ianuarie apare primul număr al revistei "Literaturnaia gazeta" ("Gazeta literară"), unde, cu pseudonimul P. Glecik, Gogol publică un capitol din nuvela malorusă Mistreţul fioros şi, cu pseudonimul G. Ianov, articolul "Câteva idei despre predarea geografiei la copii".

La 16 ianuarie apare numărul 4 al aceleiaşi publicaţii, în care se tipăreşte articolul Femeia, prima scriere semnată cu numele de N. Gogol (în gimnaziu fusese cunoscut ca Gogol-Ianovski sau pur şi simplu, Ianovski,după numele străbunicului său Jan Gogol ).

Pe 20 mai, la o serată dată de Pletniov, Gogol face cunoştinţă cu Puşkin, cu care continuă să se vadă. În septembrie apare prima parte a Serilor în cătunul de lângă Dikanka.

1852: La 1 ianuarie, Gogol declară că volumul al doilea al Sufletelor moarte este gata. Starea sănătăţii i se înrăutăţeşte.

La 4 februarie se hotărăşte să înceapă un post mai lung şi, după spusele doctorului care l-a îngrijit în ultimele zile, "şi-a întrerupt lucrul la corectură, reducându-şi la extrem hrana şi somnul". La 7 februarie se spovedeşte şi primeşte împărtăşania. Acelaşi doctor spune: „împărtăşania nu l-a calmat: a rămas la fel de posomorât, în ziua aceea n-a vrut să mănânce nimic: şi când, mai târziu, a mâncat o prescură, a început să-şi zică lacom, afurisit, nerăbdător şi s-a întristat foarte tare". La 10 februarie scrie ultima scrisoare, mamei. Refuză orice medicament şi posteşte în continuare. În noaptea de 11 spre 12 februarie arde manuscrisul volumului al doilea al Sufletelor moarte.

Moare la 21 februarie (4 martie - stil nou), la ora 8 dimineaţa.

La 25 februarie este înmormântat "unde a lăsat cu limbă de moarte să fie îngropat în pământul unei mănăstiri, cea a Sfântului Daniil din Moscova".

După închiderea mănăstirii de către regimul sovietic rămăşiţele sale au fost reînhumate la cimitirul Novodevicii.

Ambasadorul şi ambasadoarea

La ora 1:30 vineri dimineata la Teatru Radiofonic ruleaaz Ambasadorul şi ambasadoarea !

Teatru National radiofonic. Mari spectacole • „Ambasadorul şi ambasadoarea” de Mikko Heikinheimo. Traducerea de Silvia Kerim şi Florica Ionea. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Cezarina Udrescu. În distribuţie: Emilia Popescu, Adrian Pintea, Mircea Rusu, Andreea Bibiri, Mircea Constantinescu, Veronica Gheorghe, Adina Andrei, Andreea Păduraru, Pavel Bartoş, Orodel Olaru, Costin Enache. Redactor: Domnica Ţundrea. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: Vasile Manta.

Ambasadorul şi ambasadoarea

Teatru National radiofonic. Mari spectacole • „Ambasadorul şi ambasadoarea” de Mikko Heikinheimo. Traducerea de Silvia Kerim şi Florica Ionea. Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Cezarina Udrescu. În distribuţie: Emilia Popescu, Adrian Pintea, Mircea Rusu, Andreea Bibiri, Mircea Constantinescu, Veronica Gheorghe, Adina Andrei, Andreea Păduraru, Pavel Bartoş, Orodel Olaru, Costin Enache. Redactor: Domnica Ţundrea. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: Vasile Manta.

Mantaua - text Nikolai Vasilievici Gogol

Piesa este destul de frumoasa, insa nu foarte ! Spre sfarsitul piesei piesa ia o intorsatura neasteptata.

Totul incepe cu o familie de functionari de rang inalt, care vorbesc despre un om prapadit si vai mama lui. Numele lui este Akaki Akakievici Başmacikin,iar pe numele lui aveau sa se faca foarte multe glume nesarate, acesta raspunzand doar cu "De ce ma necajiti ? Lasati-ma in pace!"

Akaki era doar un simplu functionar titular, un copiator, insa nimeni nu i se adresa cu respect. Era traumatizat din cauza aceasta, seful lui, de fiecare data i se adresa foarte brutal "Copie Akaki!". Pe seama mantalei lui se faceau deasemenea foarte multe glume.
Akaki era un om sarac, traia cu doar 400 de ruble pe an, si reusea sa se intretina. Mantaua lui era foarte rara acum, nu il mai apara deloc de ger, iar lumea ii zicea ca umbla in capot, nu in manta.

Dupa ceva timp, se hotaraste sa se duca la croitor, la Petrovici. Akaki, dorea doar cateva petice si cu doua ruble sa rezolve treaba. Insa Petrovici avea alte ganduri, nu dorea cu nici un chip sa ii faca mantaua, pentru ca ar fi in van.
Dupa ceva timp si ceva calcule, Akaki hotaraste sa isi faca o manta noua, dupa cateva sacrificii se duce la Petrovici si impreuna merg sa cumpere stofa si materiale.
Dupa doua saptamani, Akaki are manta noua, iar tot departamentul lui il trateaza altfel. Colegii de breasla, il intreaba daca nu "uda" mantaua, insa Akaki e salvat de clopotel, seful lui da o serata iar acolo va merge si Akaki.

La petrecere, Akaki, bea si cinsteste cu ceilalti oameni, insa pleaca pe la miezul noptii pe furis, ca sa nu il opreasca cineva. In drum spre casa, este jefuit de doi oameni, iar mantaua ii ieste furata.
Speriat, isteric, suparat se duce acasa. Plin de degeraturi si umflat de la lovituri, aceasta incearca sa se duca la politie, dar colegii de breasla il sfatuiesc sa se duca la persoana "importanta".

Persoana "importanta" era seful politiei, dar acesta, in loc sa il ajute cu ceva, ii face o moroala si dojeneala de toate zilele, incat Akaki, face o criza de isterie si acolo.
Akaki ajunge acasa suparat si face o criza de isterie, vorbin prostii si injurand, dar continuand sa spuna variabil "excelenta". Nu dureaza mult si decedeaza.

Povestea se incheie cu fantoma lui Akaki, care vaneaza pe strada mantalele a mai multor oameni si speriandu-i de moarte. Ultima data ii ia mantaua persoanei "importante".

miercuri, 19 august 2009

Biografie - Luigi Pirandello

Cateva cuvinte despre Luigi Pirandello.

S-a născut în 1867 în Sicilia, la Girgenti (azi Agrigento) într-o familie înstărită. Tatăl, antreprenor al unor mine de sulf – luptase în armata lui Garibaldi şi se căsătorise în 1863 cu Caterina Ricci–Gramitto, sora unui camarad de arme –, şi-ar fi dorit ca fiul să intre în afaceri, dar Luigi e atras de literatură, după absolvirea cursului liceal îşi începe studiile universitare la Facultatea de litere a Universităţii din Palermo, de unde se transferă la Universitatea din Roma (1888) pentru ca din 1889 să-şi continue studiile în Germania, la Bonn, susţinându-şi în limba germană teza de licenţă cu un subiect de dialectologie italiană (1891). În 1889 publică la Palermo, prima culegere de versuri, Mal giocondo (Veselul întristat). În Germania traduce în italiană Elegiile romane ale lui Goethe şi compune Elegiile renane.

Accidentul produs în 1903 la mina de sulf a tatălui său declanşează un şir de nenorociri în viaţa scriitorului: soţia lui suferă o pareză care va lăsa grave sechele psihice (în 1919 va fi internata într-un ospiciu), situaţia financiară devine precară, ajunge în pragul sinuciderii.

În 1934 primeşte Premiul Nobel pentru literatură. Moare în 1936, iar familia se supune dispoziţiilor sale testamentare: "Când voi muri, să nu mă îmbrăcaţi, înfăşuraţi-mă într-un cearşaf. Fără flori, fără lumânare la căpătâi. Un dric sărăcăcios. Gol. Şi nimeni să nu mă-nsoţească, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeţi-mă."

Piese de teatru

* Şase personaje în cautarea unui autor (1921)
* Henric al IV-lea (1922)
* Liola
* Lumie de Sicilia (Arome siciliene)
* Aşa e (dacă vi se pare)
* Voluptatea onoarei (1917),
* Uriaşii munţilor (piesă neterminată) (1936).